Momentul mult aşteptat să stau la mami în braţe a sosit pe 5 septembrie. Abia aşteptam să mă cuprindă după o noapte lungă şi rece. Bine era la mami în burtică, insa după ce am venit pe lume m-au luat de langa mama şi de lângă căldura ei.
Aşa cum eu nu am dormit, aşa şi mami nu a închis un ochi, aşteptam reîntâlnirea şi să ne simţim una pe alta. După 40 de săptămâni de aşteptare plângeam şi dădeam de ştire că am venit - duceţi-mă la mama. Mama era atât de încântată că nu ştia ce să facă în momentul când m-au adus. M-a luat în braţe şi a stat ore în şir strângâdu-ma şi mă privea. Nu se sătura studiindumă şi lacrima de fericire la gândul că are acum un îngeraş.
Mama ma pus la pieptul ei, spre surprinderea ei eu începusem să mănânc. Mami mă mângâia pe cap, iar eu am prins-o de un deget şi o strângeam cu toată forţa. Mă privea şi nu ştia ce să facă cu mâinuţele mele, îi era parcă teamă să nu mă lovească şi să nu facă ceva ca să mă deranjeze. Iata aşa se crea o legătură puternică dintre mamă şi fiică, în clipele acestea mama realiza că este părinte.
Din primele ore a început să mă dezmierde şi să mă alinte. Era fericită să vadă cum mănânc cu poftă şi mă stropea cu laptic. Primul lucru pe care am speriat-o pe mami a fost sughiţul, sărăcuţa de mami nu ştia ce să-mi facă când începeam să sughiţ câte 20 de minute. S-a panicat la început însă apoi s-a descurcat de minune mi-a dat piept, iată şi primul test trecut cu succes in ipostaza de a fi părinte.
Orice gest, orice lucru, pe cat de semnificativ era, pe atât de important i se parea mamei. Timpul trecea, iată aşa ne-am acomodat una cu cealaltă şi la externarea din maternitate era creată o relaţie deosebită.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu