Sufletul singur își alege în ce familie să vină. Iar această decizie rămâne pentru totdeauna, deoarece ea are o anumită misiune. De la început „să le explice ceva părinților”. În ciuda tuturor celor ce se vorbesc, de fapt, copiii își învață părinții. Copilul este karma părinților. Iar dacă copilul alege o cale mai grea, de exemplu să se nască cu anumite probleme de sănătate, asta nu e numai o pedeapsă, dar și o lecție de viață pentru cei în a căror familie a venit. Viața nu a găsit o modalitate mai bună de a „pune la punct” adulții, decât să se folosească de copiii lor, ceea ce au mai sfânt și mai drag pe lume.
Până la 16 ani, prin bolile, comportamentul și stările copiilor noștri, însuși viața vorbește cu noi. Un exemplu în acest sens este o istorioară a unui cuplu în care s-a născut un bebeluș orb. Doamne, Dumnezeule! Niște părinți minunați, frumoși și brusc o asemenea nenorocire. Bunicile spuneau că Dumnezeu așa a vrut. Erau compătimiți de rude și plânși de prieteni. Pentru că pozele selfie erau atât de emoționante, înseamnă că și ei erau oameni buni, iar oamenii buni au grijă de tot. Însă când una dintre bunici a cerut să aibă grijă de bebeluș și s-a mutat în apartamentul, nu a putut să-și creadă ochilor ce vedea. Unde au dispărut gesturile romantice pe care le avea perechea? În casă era scandal de la orice fleac. Se certau ca câinele și pisica și se împăcau doar noaptea, în pat. Să privești aceste scene era dureros. Și se pare că nu doar mamei unuia dintre parteneri îi erau greu să privească toate certurile, dar și bebelușului, de când a apărut pe lume. De asta el a ales karma de a fi orb, în speranța că părinții se vor liniști și vor înțelege de ce s-a întâmplat asta anume cu ei. Însă părinții erau surzi.
Să legăm motivele interioare cu cele fizice nimeni nu ne-a învățat. Suntem prea materialiști și prea sceptici, însă nu încetăm să privim emisiunile care au ca subiect fenomenele supranaturale. Trăim într-un singur decor: muncă-casă-muncă, și nicidecum nu reușim să ne trezim din acest coșmar. Avem impresia că va dura veșnic. Și când te uiți, ai ajuns deja la vârsta de pensionare. Momentele de fericire sunt scurte: vacanța la mare, nuntă, succesul copiilor. Dar unde sunt reușitele tale? Apartamentul, vila de odihnă și două mașini – astea nu sunt decât succesele pe care le văd cei din jurul nostru, dar Dumnezeu vede ce ai făcut? Cu ce vei rămâne în istorie?
Ai născut copii? Da, și ți-ai stors toate puterile din tine, ai avut un post de muncă pe care îl urai din tot sufletul, doar ca să ai un salariu decent și să poți să îi crești. Cât au crescut, ei te-au urât pentru că nopțile ți le petreceai la munca pe care o detestai. Și în final ai pierdut orice plăcere a vieții.
Mamele tot sunt bune! Își cară copii pe la medici, vrei – nu vrei, dar vei fi bolnav. Pentru că medicina este tot ce avem. Secolul XXI, tehnologii noi, dar chiar și așa starea de sănătate a copiilor nu se mai îmbunătățește.
Într-o zi m-a sunat o mamă singură. Îi era greu. Bani nu avea, iar copilul ei de 10 ani mereu era bolnav. Nu avea cine să o ajute. Ce să facă? Îți mai spun odată: copii sunt karma părinților! Gândește-te! Oare ea se gândea la asta? Ea se gândea doar cum să mai facă să obțină un bănuț pentru o nouă consultare la medic. Am sunat-o.
— Încă te zbuciumi?
— Da! Ca peștele pe gheață.
— Ce ai de gând să faci?
— Mă tot bați la cap cu un fel de karma, dar eu trăiesc aici și acum. Trebuie să muncesc, dar nu să mă gândesc.
— Dar nu ți se pare că prin problemele sale de sănătate, copilul tău vrea să îți spună că îi lipsește dragostea maternă? Tată nu are. El este permanent singur. Iar tu tot timpul muncești.
— Și ce să fac?
— Schimbă-ți locul de muncă sau muncește jumătate din tură.
— Și vei achita tu toate facturile?
— Hai să facem așa: muncești jumătate de tură și acorzi mai mult timp copilului tău. Dacă peste două săptămâni el nu se însănătoșește, îți plătesc salariul pentru o lună întreagă.
I-a luat o săptămână ca să se gândească. Pentru că noi toți vrem garanții că totul va fi bine. Însă Pământul este locul tuturor posibilităților, nu al companiilor de asigurări.
Mama a acceptat propunerea mea. Din rândul contabililor principali a trecut în rândul celor de mai jos, pregătindu-se moral pentru ce este mai rău. Mai mult decât atât, la serviciu nimeni nu îi înțelegea gestul și făceau presiune asupra ei. Ce prostie e asta? Ce vei plăti medicilor?
Nu a mai fost nevoie să plătească. Nici doctorilor și nici mie. I-am explicat că să fii mamă-singură nu este o sentință, ci soarta pe care copilul ei a ales-o pentru ea atunci când s-a născut. El are nevoie de mai mult, dar nu ea. Iar asta înseamnă să înceteze să se mai panicheze și să-și accepte viața asta cum este. Uită! Lasă-te în mâinile sorții și înțelege ce vrea să-ți spună copilul tău.
Copilul s-a însănătoșit. Peste o săptămână a încetat tot ceea ce o speria atât de mult pe mamă. Iar încă peste o săptămână, copilul a dorit să meargă la școală.
—Ai nevoie de bani? – am întrebat-o.
Mama a luat această întrebare drept ofensă.
— Tu mi-ai dat mai mult decât atât. Eu îți sunt și așa datoare.
— Nu îmi ești datoare cu nimic. Trăiește și bucură-te de viață. Să înțelegi care este de fapt situația, este o minune. Odată ce omul își schimbă percepțiile despre viață, se schimbă și viața lui.
Și cu asta ne-am înțeles că nimeni nu datorează ceva cuiva.
La scurt timp, mama a fost inundată de întrebările celor din jur: cum ți-ai lecuit copilul? La ce medic l-ai dus? Ce medicamente i-a dat? Însă în locul răspunsurilor, aud doar fraza: copiii sunt karma părințiilor. Dând din umeri, ei merg mai departe cu treburile lor, fără să analizeze cele spuse. Pur și simplu își trăiesc viața.
TEXT PRELUAT.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu