duminică, 29 iunie 2025

Aventura de neuitat la Ocna Șugatag

 Anul acesta am fost în tabără la Ocna Șugatag, Maramures și pot spune cu siguranță că a fost una dintre cele mai tari experiențe! 

    Nu am mai fost la Adeona Camp, pentru că anul acesta am participat la prima mea tabără organizată de A.T.G.R., și a fost ceva nou și foarte special pentru mine.

    Am jucat foarte multe jocuri foarte interesante, amuzante si interactive, unele chiar si de coordonare. Am facut multe drumetii intereasante, dar scurte. Am facut discoteca, chiar si seara de filme. Am mâncat mâncare  foarte bună în fiecare zi și, într-una dintre seri, am avut chiar și papanași. Am facut si in fiecare dimineata invoare la care am dansat diferite piese.

    Monitorii au fost super prietenoși, mereu cu zâmbetul pe buze și ne-au ajutat să ne simțim în siguranță și să ne distrăm. Unii erau haioși, alții foarte răbdători și toți ne-au încurajat la fiecare activitate. Am avut in acesta tabara 10 monitori, iar cu tot cu asistenta 11: Oana, Alexandra, Adelina, Adina, Diana, Matei, Mihai, Ciul,Miruna, Tatiana si Corina (asistenta).

Jocuri:

1.Am jucat un joc în care trebuia să transportăm două mingi de ping-pong până într-o găleată, folosind doar niște țevi. Fiecare dintre noi ținea o bucată de țeavă, iar scopul era să le unim rapid și corect, astfel încât mingile să poată ajunge în găleată fără să cadă.
2.Am jucat un joc care se numea "Cascada cailor". Era blocată de niște pietre, iar noi trebuia să le mutăm pentru a elibera calea. "Pietrele" erau, de fapt, patru mingi pe care trebuia să le transportăm până într-o găleată, folosind o bucată mare de material cu găuri în ea. Toți țineam panza întinsă și ne mișcam cu grijă, ca mingile să nu cadă prin găuri. A fost un joc de echipă, care ne-a cerut atenție, coordonare și răbdare.
3.Am jucat un joc care se numea „Asteroidul”. Mingea – asteroidul – era așezată pe o țeavă subțire, iar noi trebuia să o mutăm folosind o țeavă groasă pe o altă țeavă aflată la aproximativ 10 metri distanță. Pentru asta, toți trebuia să ridicăm simultan funiile care susțineau țeava groasă, astfel încât mingea să poată aluneca de pe țeava subțire pe țeava groasă și apoi pe cealaltă țeavă, fără să cadă. Jocul simboliza cum asteroidul bloca soarele, iar noi trebuia să-l mutăm ca soarele să poată străluci din nou.
4.Am jucat un joc în care trebuia să protejăm o grădină cu flori. Grădina era reprezentată de niște cercuri de gimnastică, iar noi trebuia să le înconjurăm legându-ne picioarele cu cele ale coechipierilor noștri. La semnalul „3, 2, 1”, trebuia să ne mișcăm toți câte puțin, fără să cădem. La început jocul era liniștit, dar se complica dacă cineva se dezechilibra și cădea și trebuia să o luăm de la început.
5.A mai fost un joc în care toți membrii echipei trebuia să stea pe un covor. Scopul era să întoarcem covorul complet, fără ca vreunul dintre noi să atingă pământul sau iarba cu piciorul. Echipa mea a reușit să facă asta de 2 ori.
6.Am jucat un joc în care mina era inundată și noi trebuia să salvăm bucăți de sare. Fiecare din echipă ținea în mână câte o bucată de material. Prima persoană din față trebuia să își pună bucata de material jos pe sol, iar ceilalți din spate trebuiau să treacă bucățile din mână în mână, ca să le putem muta înainte, în timp ce și noi înaintam câte puțin. Trebuia să continuăm așa până ajungeam la un anumit punct. Dacă se termina materialul, luam o bucată liberă, o duceam în față și reluam jocul până am terminat.
7.Am mai jucat un joc în care stăteam toți într-un dreptunghi, fiecare ținând în mână câte un băț. Căpitanul avea un băț special, cu un elastic pe el. Noi trebuia să ținem bățul ridicat, sprijinit pe sol cu un singur deget. Când căpitanul lăsa bățul să cadă spre stânga, persoana de lângă noi trebuia să-l prindă, dar în același timp și noi trebuia să fim pregătiți să-l prindem. Scopul era ca bățul cu elastic să ajungă înapoi la căpitan, iar când se întâmpla asta, tura se termina.
8.Am jucat un joc în care eram „în pădure” și era întuneric. Toți trebuia să ne ținem de mână ca să nu ne pierdem. În același timp, ținându-ne de mână, trebuia să ne trecem prin mai multe cercuri, fără să ne dezlipim. Am început cu un cerc mare și apoi treceam prin cercuri din ce în ce mai mici, până am ajuns să trecem printr-o funie. Când cercul ajungea la ultimul copil, fără să ne fi rupt lanțul de mâini, câștigam. Un lucru important era că nu aveam voie să folosim degetele, ci doar corpul și capul pentru a trece prin cercuri.
9.Am făcut o piesă de teatru din umbre.
10.Am jucat un joc cu apă care a fost super distractiv! Trebuia să stăm în șir indian, iar un copil din fiecare echipă era ales să stea în față, cu o găleată goală și un con. Restul echipei stătea în spatele unei găleată pline cu apă, și fiecare avea și el câte un con. Scopul era ca cei din spate să ia apă cu conul și să o arunce în aer spre copilul din față, care trebuia să o prindă tot cu conul lui și apoi să o verse în găleata goală. Jocul continua până când se termina apa din găleata din spate, iar la final se comparau gălețile din față. Echipa care reușea să strângă cea mai multă apă câștiga.
11.Am jucat un joc de tip „Hot Potato”, dar nu cu o minge, ci cu baloane cu apă! Echipa trebuia să stea așezată în formă de U. Primul copil din U lua un balon cu apă dintr-o găleată aflată lângă el și îl arunca spre colegul din stânga. Balonul era pasat din mână în mână până ajungea la ultimul copil din U, care trebuia să îl pună într-o altă găleată aflată lângă el. Scopul era să mutăm cât mai multe baloane fără să le spargem. Echipa care reușea să adune cele mai multe baloane intacte în găleata finală era declarată câștigătoare.
12. Am jucat încă un joc cu apă în care stăteam în șir indian. Un copil din fiecare echipă era ales să stea în față, lângă o găleată goală. Rolul lui era să coordoneze echipa. Ceilalți coechipieri trebuiau să vină, pe rând, legați la ochi, cu un con plin cu apă. Trebuia să îl ducă până la el și să toarne apa în găleata din față. Totul se făcea rapid, dar fără să vărsăm apa. La final, se măsura cantitatea adunată, iar echipa cu cea mai multă apă în găleată câștiga.
13.Am jucat un joc cu apă în care stăteam așezați unul în spatele celuilalt, ca un șir. Fiecare copil avea în mână un con. Primul din șir lua apă cu conul dintr-o găleată și trebuia să o toarne în conul colegului din spatele lui. Apoi, acel copil turna apa mai departe, în conul următorului, și tot așa, până când apa ajungea la ultimul din șir. Ultimul turna ce mai rămăsese în con într-o găleată goală. La final, se măsura câtă apă a reușit fiecare echipă să strângă, iar echipa cu cea mai multă apă era declarată câștigătoare.
14.Am jucat X și O, dar într-o variantă super distractivă cu alergare! În fața echipelor era întinsă pe jos o tablă mare de X și O făcută din frânghii. Fiecare echipă trimitea pe rând câte un jucător care trebuia să ajungă cât mai repede la spațiul dorit din „tabla de joc” și să plaseze acolo un X sau un O, în funcție de echipa din care făcea parte. Dar nu era simplu: nu aveam voie să alergăm cum voiam noi, ci trebuia să ne deplasăm exact cum spuneau ghizii — uneori în sărituri, alteori în mers piticului sau cu spatele, ceea ce făcea totul mult mai amuzant! Jocul se desfășura contra cronometru, iar când timpul se termina, echipa care câștigase cele mai multe runde era declarată învingătoare.
15.Am jucat „Capturează steagul”, un joc super distractiv! Terenul era împărțit în două zone egale, câte una pentru fiecare echipă. Steagul fiecărei echipe – pe care îl desenaserăm chiar în prima zi – era pus într-o frânghie rotundă, ca un cuib. Scopul era să luăm steagul echipei adverse și să-l aducem înapoi, fără să fim prinși. Pe lângă asta, mai aveam două găleți: una cu mingi și una goală. Dacă reușeam să mutăm mingi în găleata adversarilor, primeam puncte bonus. În plus, fiecare jucător avea prins la brâu un fel de centură cu două „cozi”. Dacă cineva din echipa adversă ți le smulgea, trebuia să ieși de pe teren 20 de secunde. După aceea puteai reveni și continua jocul.
16.Am jucat „Piatra, foarfeca, hârtie”, dar într-un mod mai interesant! Pe jos erau așezate niște cercuri de gimnastică, ușor curbate, prin care trebuia să sărim într-un picior pe rând. Când ne întâlneam cu un adversar, jucam „piatra, foarfeca, hârtie”. Cine câștiga putea să înainteze până dă de alt adversar, dar dacă ajunge până la ultimul cerc al adversarului, echipa lui primea un punct. La final, echipa cu cele mai multe puncte câștiga jocul.
17.Am jucat volei gigantic. Fiecare echipă ținea o bucată mare de material în mâini. Mingea era foarte mare, mult mai mare decât una normală de volei. Când începea jocul, mingea era aruncată peste fileu, iar echipa care o primea trebuia să o prindă și să o arunce înapoi peste fileu, folosind doar bucata de material pe care o țineam cu toții. Dacă mingea cădea pe jos sau dacă cineva o atingea cu corpul, capul sau cu mâinile în afară de material, punctul era pentru cealaltă echipă. La final, echipa cu cele mai multe puncte câștiga.
18.Am tras cu pistolul într-o țintă, dar pe puncte.
19.Am tras cu pușca tot într-o țintă tot pe puncte.
20.Am tras cu arcul pe puncte,
21.Am tras cu praștia tot pe puncte.

Drumetii:

    Am fost în drumeție la Lacul Gavril. Acolo am învățat că are aproape 30 de metri adâncime și se întinde pe două hectare și jumătate. Vorbim despre un lac din Maramureș, însă nu unul oarecare, ci unul care, privit de sus, are chip de om. 
    Am fost la cimitirul vesel. Acolo a trebuit să găsim 3 morminte cu diferite poezii: „Sub această cruce grea, zace biata soacra-mea, trei zile de mai trăia zaceam eu și cetea ea. Voi care treceți pe aici încercați să n-o treziți că acasă dacă vine iară-i cu gura pe mine, da așa eu m-oi purta că-napoi n-a întoarce. Stai aicea, dragă soacră-mea.” și încă două pe care nu mi le aduc aminte.
 Cimitirul acesta se numește așa, deoarece are culori viu colorate, cele dominante fiind:
  • Albastru intens — acesta este culoarea de bază a crucilor și fundalul pe care sunt pictate scenele și epitafele. Albastrul reprezintă cerul, libertatea și speranța în viața de apoi.
  • Roșu — simbolizează viața, dragostea și energia.
  • Galben — simbolizează lumina soarelui, optimismul și bucuria.
  • Verde — reprezintă natura, vegetația și renașterea.
  • Alb — simbolizează puritatea și liniștea.
    Am fost la mănăstirea Săpânța-Peri. Acolo am învătat că acesta e cea mai mare din lume având o înălțime de 78 de metri și e facută din stejar. Cruncea are 7 metri si are pe din afară 4 kg de foiță de aur.
    Am fost la muzeul Satului Sighet. Acolo am vazute cum au trăit oamenii în acea zonă.
    Am fost la mănăstirea Bârsana. Acolo am admirat mănăstirile înconjurate de lfori vi colorate.

Disco:

    În fiecare seară am avut ceva activitate înainte de somn. Am avut prima zi disco, a doua zi JustDance, a treia zi am avut de vizionat piese de teatru pe care le-am făcut noi, a patra zi am avut și seară de film și a cincea am avut focul de tabară.

O vizită neașteptată: când poliția a venit să ne vorbească despre lege

Într-o zi, la tabăra noastră a venit și poliția să ne vorbească despre legi importante care ne privesc pe toți, mai ales pe noi, tinerii. Am aflat lucruri utile și interesante, cum ar fi:

  • De la ce vârstă putem merge cu bicicleta pe stradă și care sunt regulile de circulație pentru bicicliști.

  • De la ce vârstă este permis să conducem motocicleta, dar și ce reguli trebuie să respectăm pentru siguranță.

  • La ce vârstă putem răspunde penal pentru faptele noastre și ce înseamnă un dosar penal.

  • Despre pericolele drogurilor, țigărilor și tutunului și cum să ne ferim de ele.

A fost o discuție importantă, care ne-a ajutat să înțelegem mai bine ce înseamnă responsabilitatea și cum să ne protejăm pe noi înșine, dar și pe cei din jur.

    Într-o zi am fost și la piscina interioră a hotelului. Acolo era apă sărată, dar nu m-a deranjat, chiar și așa m-am distrat acolo.

    Am plecat din tabără cu zâmbetul pe buze și cu inima plină de amintiri frumoase. Aici am învățat, am râs și am legat prietenii care vor dura mult timp. Mulțumesc tuturor celor care mi-au făcut acestă experiență posibilă & Mulțumesc Dorina Bonda!❤️

    Sper ca la anul să merg într-o nouă tabără indiferent că sunt în clasa a 8-a.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu