marți, 1 iulie 2025

Snickers

 Tata, anul acesta, nu a vrut să mănânce tort de ziua lui, dar a vrut totuși ceva dulce și bun. S-a gândit ce ar putea face și i-a venit o idee: Snickers de casă. Zis și făcut!

Ingrediente: 

2 buc. de rondele de orez

80 g. unt de arahide

60 g. de miere

60 g. de ciocolata neagra

30 g. de arahide

Mod de preparare:

Zdrobești rondelele de orez într-un bol, apoi le amesteci cu untul de arahide și mierea. Adaugi și arahidele și omogenizezi totul bine. Torni compoziția într-o tavă și o nivelezi. Pentru glazură, topești ciocolata neagră și o întinzi uniform deasupra. La final, bagi tava la frigider ca să se întărească glazura.

Din aceste ingrediente poti obtine 8 porti. 

Singurul dezavantaj? Se termină prea repede. Noroc că se face la fel de repede! 😄

Mă bucur că am încercat această rețetă – a fost mult mai ușoară decât mă așteptam și rezultatul a fost delicios! Dacă îți plac batoanele snickers, trebuie neapărat să încerci această variantă de casă. 

Promit că o să te surprindă!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu