La început mi-a luat puțin să mă obișnuiesc cu condusul, dar până la urmă m-am descurcat. Am avut o mașină de 9 cai putere și am făcut șase ture, aveam voie sa facem cate ture reusim timp de 10 minute. A fost super distractiv să simt viteza și să învăț cum să controlez kartul pe circuit.
După prima tură am avut o mini-pauză în care am mâncat niște sandwich-uri delicioase, pregătite de părinții sărbătoritei. După ce ne-am odihnit puțin, am intrat din nou pe circuit pentru a doua tură. De data aceasta, am fost mai mulți oameni pe traseu, așa că s-au mai întâmplat câteva accidente, dar asta nu a făcut decât să adauge mai multă emoție și distracție. În total am făcut șapte ture in a doua sesiune.
La final, am ieșit de pe traseu și am cântat „La mulți ani” sărbătoritei. Am savurat un tort delicios de ciocolată, făcut de tatăl ei, iar apoi am mai stat și am povestit împreună.
A fost o zi extraordinară, plină de râsete, viteză și momente frumoase alături de prieteni. M-am simțit foarte bine și abia aștept să mai particip la astfel de evenimente!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu