miercuri, 8 mai 2013

Am 1 an şi 8 luni
Sau 20 de luni ale mele. Luna aceasta mi-au răsărit caninii, 2 sus şi jos încă aşteptăm. În această lună am progresat şi devin un personaj independent. Majoritatea acţiunilor încerc să le fac singură. Să mănânc, să-mi aleg hainele cu care merg la plimbare, să urc scările, închid şi deschid televizorul, să cer oliţă sau o iau singură, cer să fiu culcată. Sunt tot mai atentă la tot ce se petrece în jurul meu, la comportamentul şi acţiunile celor din jur, la limbaj şi vorbesc tot mai mult. Înţeleg absolut orice, însă şi repet orice. Spun cuvinte noi ca: cărucior, calculator, sport, nisip, scrie, cartea, creta ect. Repet orice, spre exemplu o strig pe mama "puiu" când aud pe tata că o strigă pe mama.
Acum mami încearcă să-mi facă un somn, deoarece dorm haotic pe parcursul zilei. La acest capitol mai lucrăm, deoarece mai  sunt zile când dorm şi 2 ori.
Sunt foarte curioasă şi ambiţioasă când îmi propun ceva. De exemplu: să sun de la interfon în casă, să încerc să descui uşa, când doresc ceva să mănânc ca ex. bananele sau biscuiţi, să sun pe tati şi să vorbesc la telefon, să mă joc în nisip sau să nu fac băiţă.
Sunt un copil care are nevoie de companie, non stop. Mă joc singură, doar dacă este un adult lângă mine.
În această lună am fost la teatru de păpuşi pentru prima oară. Prima piesă care am văzut a fost "Scufiţă roşie", la început mi-a fost un pic frică, însă apoi m-am cuibărit la mami în braţe fără să mă mişc. Mi-a plăcut enorm şi am rămas entuziasmată, sper să mai mergem.
În rest, sunt un copil energic, vesel, curios, liniştit, vorbăreţ, sensibil, cu o personalitate bine conturată, atentă la detalii (dacă văd ceva pe jos o fărmitură o strâng şi o duc la gunoi, daca văd un gândăcel îl urmăresc ce face şi unde se duce). Sunt foarte afectuasă şi iubitoare. Pupăcesc părinţii şi îi îmbrăţişez. Îi prind de gât şi îi pupăcesc, apoi îi trag pe părinţi făţă în făţă să se sărute şi ei sau toţi trei. Sau repet zeci de ori pe zi: I LOVE YOU.
Îmi place să dau tot ce am şi spun "poftim", spun multumesc -"mesc", cu plăcere - "păcere".
Am descoperit plăcerea să mă joc cu puzzle-urile. Am un puzzel de lemn 2 urşi şi piesele sunt îmbrăcămintea, încălţămintea şi capul - mimicele. Când stau pe oliţă mă joc cu ele.
Desenez - am creioane şi foi cu diferite animăluţe şi măzgălesc cum pot mai bine.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu